Descriere Produs
Ati simtit vreodata ca v-ati descoperit sufletul pereche? Cartea Perspectiva Pleiadiana asupra Ascensiunii este o poveste a doua suflete care se intalnesc prima oara in vis, pentru ca apoi sa se intalneasca si in viata fizica. In timp ce satul lor este atacat, cei doi trebuie sa isi regaseasca puteriile latente, pentru a avansa catre un plan superior de constiinta, unde nu exista lupta sau conflicte. Femeia reuseste sa se conecteze cu constiinta planetei sale, care se numeste Elohim Alcyone, iar barbatul renunta la conditionarile si inocularea familiei sale de razboinici-millitari, pentru a se redescoperi pe sine si potentialul sau nativ de a manipula materia prin intermediul gandului.
Cei doi reusesc sa vorbeasca cu constiinta planetei, care le da o misiune importanta. Ei urmeaza sa fie protectori (pastratori ai flacarii violet) si sa o ajute pe planeta sa evolueze. Drumul pe care ei il parcurg nu este usor, nu este pentru cei lenesi sau lipsiti de curaj, dar reprezinta o oportunitate unica. Pentru a depasi polaritatea si lupta, solutia este evolutia si intrarea intr-o realitate alternativa in care cei cu intentii negative nu ii pot percepe.
Ceea ce este incredibil de frumos si de profund in aceasta carte, sunt momentele cand cei doi se intalnesc. Nu este nimic romantic sau sentimental, ci doar o iubire spirituala si multidimensionala, deoarece cei doi devin constienti de ceea ce inseamna iubirea dintre ei. Este fascinant sa observi ca desi actiunea din carte se petrece undeva pe o planeta indepartata din Pleiade (Alcyone), ai un sentiment ca ceea ce citesti este profund real.
Cartea este scrisa in doua cadre temporale, in timpul prezent in care cele doua suflete pereche (Mytria si Mytre) au depasit provocarile si vorbesc din perspectiva din care au invatat deja lectiile, si ne ofera informatii pentru a ne ajuta in propiul proces de evolutie; si un timp trecut in care cei doi era cam in aceeasi situatie in care suntem noi cu totii acum, cu multe provocari, polaritate, etc.
Initial Mytre, a fost trimis sa o aduca pe Mytria acasa in satul lor, dar ea se simtea mai bine ca niciodata in “salbaticie”, in compania naturii si a constiintei planetei lor. Ea s-a conectat cu Mama si a reusit sa fie impacata. Mytre in schimb tinea strans de conditionarile sale. El a crezut ca o va salva pe Mytria, in schimb el urma sa fie cel salvat. Cei doi petrec clipe frumoase impreuna, pana in momentul in care barbatul trebuia sa treaca printr-o initiere si sa se conecteze si el in mod profund cu Mama.
Speriat de aceasta idee, el fuge de la pestera in care cei doi traiau impreuna, si in neatentia lui se accidenteaza destul de grav. In acel moment, el reuseste sa se conecteze cu Mama. Femeia ii trimite energie de vindecare si cei doi se reintorc la pestera.
Intr-un moment de iubire cosmica, cei doi concep un copil special, care urmeaza sa aiba un rol important in civilizatia lor. Cand acel copil trebuia sa se nasca, barbatul si femeia se reintorc la satul lor, pentru a descoperi ca scuturile energetice erau ridicate, ei fiind atacati.
Barbatul este chemat de comandatul sau pentru a conduce o misiune speciala, iar femeia este dusa la templu pentru a naste. Din acest moment, cei doi sunt despartiti, datorita misiunii pe care o are fiecare. Finalul cartii este incredibil, nu o sa va spunem exact care este, dar are legatura cu redescoperirea potentialului nativ si trezirea energiei kundalini atat in barbat cat si in femeie. Ei povestesc la persoana 1 cum au reusit sa isi trezeasca acest potential. Este ceva foarte frumos si profund.
Capitolele din carte sunt urmatoarele:
REGĂSIREA
TĂŢII
REGASIREA LIBERTATII
REÎNTOARCEREA LA SINELE NOSTRUMULTIDIMENSIONAL
DOUĂ REALITĂŢI ÎNTR-UNA
ÎNCEPUTURILE ASCENSIUNII NOASTRE
VOCEA INTERIOARĂ
PIATRA SACRĂ
PEŞTERA
RECUNOAŞTEREA
UNITATEA
CĂUTAREA VIZIONARĂ
SUB CERUL ÎNSTELAT
SCHIMBAREA
NAŞTEREA
MINTEA DEASUPRA MATERIEI
AICI ŞI ACUM
PERCEPŢIA PERFECŢIUNII
DESCHIDEREA PORTALULUI
Ceea ce pe mine personal, editorul cartii, m-a surprins este un pasaj din carte in care barbatul descrie ce a simtit atunci cand a facut dragoste:
” În timp ce noi fuzionam făcând dragoste, conştiinţele noastre s-au amestecat atât de profund încat eu am putut simţi cum ea era în comuniune cu toată viaţa. Cu aceste sentimente împărtăşite între noi, ea mi-a aratat cum să ating pământul ca să găsesc apă, să miros o plantă şi să o pun pe inima mea pentru a determina dacă este comestibilă, cum să rog o păsare să îmi dea un ou, cum să citesc vremea cu mult înainte de a se schimba şi cum să mă uit în interiorul SINELUI meu. “
Va invitam sa cititi aceasta carte, va iubim si o zi excelenta tuturor,
Puterea Creatiei